Când spunem o porție de caracatiță, spunem, de fapt, o porție de vitamine B12, B6, proteine, fier, seleniu, zinc și altele, „sănătate cu tentacule”.
Pentru a savura caracatița, aceasta trebuie gătită corect, iar cu această rețetă totul devine simplu și rapid.
Ingrediente caracatiță baby la grill
- 800 g caracatiță baby OceanFish;
- o lingură de boia dulce;
- 3 linguri de ulei de măsline;
- o lingură de oțet balsamic;
- o linguriță de oregano;
- o lingură de busuioc;
- 2 frunze de dafin;
- o lămâie;
- sare și piper.
Luăm caracatița și o spălăm foarte bine. După ce o pregătim, o punem la fiert pentru 10 minute, nu mai mult pentru că riscăm să devină gumoasă.
Dup ce am luat-o de pe foc, o dăm într-un jet de apă rece și dacă este cazul o curățăm bine de tot de pielea rosie.
Pregătim sosul excepțional: uleiul de măsline, oțetul balsamic, boia, oregano, busuioc, frunzele de dafin, sare și piper.
Acum, luăm caracatița și o lăsăm timp de 4 minute în sosul preparat.
Într-o tigaie de tip grill punem caracatița și o lăsăm până ce aceasta se strânge puțin, aproximativ 6 minute!
O așezăm pe farfurie, stoarcem lămâie (dupa gust) și o putem servi cu o porție de orez basmati.
Poftă bună!
OceanFish – Pasiunea noastră este peștele!